Imprimare

Adormitul la volan. Statistici si metode preventive

16 August 2010.

     Aproape trei sferturi dintre soferii britanici (74%) recunosc ca au condus obositi in ultimele 12 luni, iar unul din noua (9%) spun ca au fost in situatia descrisa cel putin o data pe saptamana. Cifrele au crescut alarmant in ultimii sase ani, iar datele sunt relevante pentru fiecare dintre noi, chiar daca studiul a avut in Marea Britanie. Astfel, in 2004, 46% dintre cei chestionati spuneau ca se urca obositi la volan, deci aproape de doua ori mai putini, ca procent, decat in 2010. Unul din cinci accidente mortale este pus pe seama oboselii, dar cifrele reale pot fi mai mari, deoarece e greu de probat ca un eveniment rutier a fost provocat de un sofer care a adormit la volan.

     Accidentele in care sunt implicate masini la al caror volan se afla soferi care au adormit tind sa aiba loc la viteze mai mari decat restul incidentelor, deoarece soferul nu face manevre de evitare (frana, virare – n.r.).

     Numarul de morti din accidentele rutiere din Romania a scazut cu 9% anul trecut, fata de nivelul din 2008, insa numarul lor ramane totusi ridicat, fiind mai mare ca in 2001. Desi nu exista statistici oficiale legate de oboseala la volan in Romania, starea de somnolenta este un element care nu trebuie neglijat.

     Un studiu pe 800 de soferi facut de organizatia Brake, a carei menire este reducerea accidentelor rutiere, arata ca:

  • 70% dintre soferi deschid geamul in timpul mersului, pentru a alunga somnul
  • 69% iau pauze regulate pe parcursul calatoriilor mai lungi
  • 54 % asculta la radio sau un CD pentru a sta treji
  • 21% apeleaza la un somn scurt
  • 43% baut cafeina in timpul pauzelor
  • 39% se plimba putin pe jos in pauza
  • 29% se spala cu apa rece pe fata in timpul pauzelor

     E bine de stiut ca singura metoda de a combate oboseala este somnul, iar dintre toate solutiile incercate de soferi, doar una are efecte demonstrate stiintific. Asadar, pentru a alunga somnul, pentru o scurta perioada de timp, singura varianta este bautul a 1-2 cafele sau bauturi energizante, dupa care trebuie sa urmeze 15 minute de somn. Cand te vei trezi, starea de somnolenta va fi disparut, dar pentru o perioada relativ scurta, noteaza organizatia.

     Metode ca pornirea radioului si deschiderea geamului sunt periculoase, deoarece te pot trimite intr-o stare aflata la granita dintre somn si trezie, care poate conduce la momente de inconstienta pe durata a circa 30 de secunde.

     “Este inspaimantotor cat de de mult se complac soferii in ceea ce priveste starea de somnolenta. E nevoie de doar cateva secunde pentru a provoca un accident mortal. (…) Cu totii stim cand ni se face somn, stim care sunt semnele. Cand conducem trebuie sa ascultam aceste indicii fara intarziere”, a declarat unul dintre oficialii Brake.

untrr magazin online piese auto si accesorii auto tuning autolux magazinul de piese auto motorvip
Facebook
Twitter
RSS