Imprimare

Dacia a fost în luna mai cea mai performanta marca din Franta dupa cresterea înmatricularilor

02 Iunie 2010.

     Numarul de înmatriculari noi de autoturisme Dacia din Franta a crescut de peste trei ori în luna mai, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, la 10.258 de unitati, înregistrând astfel cea mai buna performanta de pe piata locala, aflata în scadere cu 11,5%, la aproape 186.340 masini.

     Dacia se plaseaza, totodata, pe locul doi în rândul marcilor prezente în Franta din punct de vedere al numarului de autoturisme noi înmatriculate în luna mai, fiind devansata doar de Volkswagen (VW - 11.752 de înmatriculari), potrivit Comitetului Constructorilor Auto Francezi. De altfel, singura marca pentru care înmatricularile au mai crescut este BMW (5,9%).

     Constructorul auto român ocupa, de asemenea, locul doi între marcile straine în functie de cota de piata pentru autoturisme, care a avansat, în perioada analizata, de la 1,6%, la 5,5%. Prima pozitie este ocupata tot de VW (6,3%).

     Pentru grupul Renault, proprietarul Dacia, numarul înmatricularilor noi de autoturisme a urcat cu 13,8%, la 51.388 unitati, ceea ce confera producatorului auto o cota de piata de 27,6%, mai mare fata de cea din mai 2009, de 21,5%. În cazul marcii Renault, înmatricularile au coborât cu 1,7%, la 41.130 masini.

     Lider de piata a ramas grupul PSA Peugeot Citroen, cu 61.404 înmatriculari în mai, în scadere cu 13,1% comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, si o cota de piata de 33% (33,6% în mai 2009).

     Înmatricularile Dacia de autoturisme si autovehicule comerciale usoare au avansat de la 3.791 unitati în mai anul trecut la 10.698 de masini, pe o piata în scadere cu 10,3%, la 218.533 unitati. În rândul marcilor straine, piata franceza a autoturismelor si autovehiculelor comerciale usoare este dominata de VW (12.732 de masini), urmata de Dacia si Ford (10.517 unitati).

untrr magazin online piese auto si accesorii auto tuning autolux magazinul de piese auto motorvip
Facebook
Twitter
RSS