Imprimare

Grupul Renault este interesat sa cumpere Ssangyong

28 Mai 2010.

     Grupul francez Renault este interesat sa cumpere producatorul auto sud-coreean Ssangyong, iar indienii de la Mahindra ar vrea si ei sa faca o oferta de preluare, potrivit presei internationale.

     Compania Ssangyong s-a aflat sub protectia legii falimentului la inceputul anului trecut si s-a reorganizat, iar acum este curtata de grupul auto francez Renault, potrivit unui oficial al Renault Samsung Motors, citat de E-Daily, transmite agentia de presa Reuters. Surse apropiate negocierilor au declarat pentru Reuters ca si grupul indian Mahindra & Mahindra este interesat de Ssangyong si ar putea depune astazi o oferta.

     Renault Samsung Motors este al treilea producator auto din Coreea de Sud, dupa Hyundai si Kia. Francezii de la Renault ar fi interesati de Ssangyong pentru a-si consolida pozitia pe piata auto mondiala.Pe acelasi principiu ar merge si indienii de la Mahindra.

     Chinezii de la SAIC detin 10% dintre actiunile Ssangyong, companie evaluata la 300-500 milioane dolari.

     Producatorul auto coreean Ssangyong este unul dintre putinii producatori de vehicule din lume care este axat pe un singur segment de piata, cel al vehiculelor 4×4. In acest an Ssangyong vrea sa-si adauge in oferta un nou vehicul, de data aceasta un SUV: C200. Acesta ar fi singurul produs nou pe care il scoate compania in ultimii doi ani.

untrr magazin online piese auto si accesorii auto tuning autolux magazinul de piese auto motorvip
Facebook
Twitter
RSS