Imprimare

[Foto] Audi S3 - motor de 2 litri si 300 cp

24 Septembrie 2012.

audi-s3

     Versiunea sportiva, S, a noului Audi A3, are un motor de 2 litri turbo pe benzina (TFSI) care livreaza 300 Cai Putere (CP) si un cuplu maxim de 380 Newton-metru (Nm). Masina sprinteaza pana la 100 km/h in 5,1 secunde si are un consum mediu de 6,9-7 litri benzina/100 km, spune producatorul auto din Ingolstadt.

     Audi S3, disponibil cu o caroserie cu trei usi, a ajuns odata cu acest model la a treia generatie si se va gasi in showroom-uri din primul trimestru al anului 2013 la un pret de pornire de circa 40.000 euro, a anuntat Audi. Aceste prime informatii despre noul S3 vin la doar o zi dupa ce Audi a prezentat A3 Sportback (versiunea cu cinci usi a lui A3) si a anuntat ca in 2014 lanseaza si o versiune hibrida a compactei A3.

     Motorul noului S3 este complet nou, potrivit Audi, si are in comun cu vechiul 2.0 TFSI doar capacitatea cilindrica (1.984 cmc). Noul propulsor 2.0 TFSI livreaza cuplul maxim de 380 Nm constant intre 1.800 si 5.500 rotatii pe minut (rpm), iar puterea maxima este atinsa la 5.500 rpm, desi acul turometrului poate urca pana la 6.800 rpm. Emisiile poluante sunt de 159-162 grame CO2/km, in functie de cutia de viteza.

     In versiunea cu transmisie automatizata cu dublu ambreiaj (S tronic) Audi S3 ajunge la 100 km/h in 5,1 secunde, iar in varianta cu transmisie manuala cu sase viteze in 5,4 secunde.

     Vechiul S3 are 265 CP dintr-un motor de 2 litri TFSI, cuplu maxim 350 Nm si acceleratie pana la 100 km/h in 5,8 secunde. Portbagajul este sensibil mai mare la noul model, 365 litri (302 litri la Audi S3 din a doua generatie).

     Pentru a avea asemenea performante de top, motorul dispune de injectie indirecta, combinata cu cea directa. Primul tip de injectie a carburantului este activa in sarcina partiala, iar la solicitari mai mari intervine injectia directa. Motorul are un caport de compresie de 9,3:1.

     Si turbocompresorul este complet nou, fiind capabil sa gestioneze presiuni de pana la 1,2 bari. El este conectat la un intercooler integrat in circuit de racire cu apa al motorului pentru a raci cat mai bine posibil aerul introdus fortat in motor.

     In pofida complexitatii sale, motorul cantareste 148 kg, cu peste 5 kg mai putin decat vechiul motor 2.0 TFSI. Intreaga masina cantareste 1.395 kg, cu 60 kg mai putin decat modelul pe care-l inlocuieste.

     Desi este un automobil creat pentru performanta, dotari de top precum sistem audio Bang & Olufsen si sistem multimedia MMI se regasesc pe noul S3.

Sursa : 0-100.hotnews.ro

untrr magazin online piese auto si accesorii auto tuning autolux magazinul de piese auto motorvip
Facebook
Twitter
RSS