Imprimare

Examenul de permis auto, suspendat intre 19 si 22 octombrie

15 Octombrie 2012.

permis-auto

     Proba teoretica pentru obtinerea permisului auto va fi suspendata, la sfarsitul acestei luni, pentru punerea in functiune a unor aplicatii informatice necesare modernizarii sistemului.

     Astfel, proba teoretica pentru obtinerea permisului auto, eliberarea permiselor de conducere, a certificatelor de inmatriculare si a autorizatiilor provizorii de circulatie vor fi suspendate in 19 si 22 octombrie, se anunta intr-un comunicat al Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor.

     In luna octombrie au fost demarate etapele de punere in functiune a unor aplicatii informatice necesare modernizarii Sistemului national de emitere si evidenta a permiselor de conducere, precizeaza sursa citata.

     "In acest sens, se va elimina necesitatea procurarii si completarii de catre cetateni a formularelor aferente, care vor fi tiparite direct la ghiseele de primire a documentelor, in sistem informatic", informeaza comunicatul.

     In a doua etapa va fi posibila si incasarea contravalorii documentelor emise la ghiseele serviciilor publice comunitare judetene.

     "Din cauza gradului de complexitate si a volumului operatiunilor informatice necesare modernizarii, precum si pentru asigurarea corectitudinii preluarii bazelor de date deja existente, in 19 si 22 octombrie nu se vor putea emite permise de conducere, certificate de inmatriculare sau dovezi inlocuitoare", adauga reprezentantii Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor.

     Totodata, in aceeasi perioada, nu se va putea sustine proba teoretica pentru obtinerea permisului de conducere. Examinarea la proba practica va avea loc, insa, conform programarilor.

Sursa : www.ziare.com

untrr magazin online piese auto si accesorii auto tuning autolux magazinul de piese auto motorvip
Facebook
Twitter
RSS